Accident în Baciu. Pompierii au intervenit de urgență

Două autospeciale, un echipaj SMURD și unul de la Serviciul de Ambulanță Cluj, au fost alertate în această seară, în jurul orei 18.40, pentru a gestiona o situație de urgență, ca urmate a unui accident rutier produs la ieșirea din localitatea Baciu (spre Zalău). Pompierii au găsit două autoturisme avariate și ocupanții ieșiți din acestea.

O adolescentă a suferit mai multe traumatisme și a necesitat asistență medicală de urgență, fiind transportată la spital în stare de semiconștiență, dar cooperantă. De asemenea, a mai fost acordat primul ajutor calificat unei femei, în vârstă de cca 30 de ani, care prezenta suspiciuni de fracturi, era în stare de conștiență și era cooperantă. Ambele persoane au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor și pentru siguranța persoanelor prezente la locul accidentului.