ACCIDENT la Cluj. Un şofer de 19 ani a pierdut controlul volanului și intrat într-un parapet

Posted by

Un accident rutier a avut loc în această dimineaţă pe DN1 E81 pe sensul de mers Aiud-Turda. Un tânăr în vârstă de 19 ani a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un parapet. Acesta a ajuns la spital.

Polițiștii clujeni au fost sesizați în jurul orei 07.50 pentru a interveni la un eveniment rutier produs pe DN1 E81, km.444.

Din primele informații, o autoutilitară, condusă de un tânăr de 19 ani, din comuna Mihai Viteazu, care se deplasa pe sensul de mers Aiud-Turda, într-o curbă la dreapta ar fi intrat într-un parapet aflat pe marginea părții carosabile.

În urma evenimentului, conducătorul a fost transportat la spital, pentru îngrijiri și investigații de specialitate.

Testarea acestuia cu aparatul etilotest a avut rezultat negativ, se arată în comunicatul de presă al IPJ Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *