ACCIDENT la Gilău. O mașină a intrat într-o casă

Posted by

Un accident de circulație a avut loc, duminică după-amiaza, în comuna Gilău, după ce o mașină a intrat într-o casă.

Polițiștii clujeni au fost sesizați in jurul orei 17.18, pentru a interveni la un accident de circulație produs pe drumul județean 107P, pe raza localității Someșu Rece.

Potrivit oamenilor legii, din primele verificări, un conducător auto în vârstă de 28 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce se deplasa pe DJ 107P, din direcția Gilău spre Someșu Rece, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, ulterior autoturismul oprindu-se în clădirea unui imobil.

Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri de specialitate, refuzând totodată recoltarea de mostre biologice.

Un autoturism a derapat, a ieșit de pe carosabil și s-a lovit de peretele unei case în Gilău. La fața locului s-au deplasat echipaje ale ISU Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *