,

Accident mortal între Cluj și Florești. O femeie nu a avut nicio șansă de supraviețuire

Posted by

Intervenție complexă pentru descarcerare și acordarea asistenței medicale de urgență în urma unui grav accident auto

Trei autospeciale cu echipamente de descarcerare, două echipaje SMURD și unul SAJ au fost dislocate între localitățile Florești și Gilău, pentru a gestiona o situație de urgență în urma unui accident rutier produs în jurul orei 17.40.

Pompierii au găsit la fața locului un autocamion și un autoturism avariate, iar în cel din urmă se aflau trei persoane încarcerate, dintre care o femeie nu prezenta semne vitale.

Au fost utilizate sculele hidraulice și echipamentele speciale pentru a asigura accesul salvatorilor la victime și pentru evacuarea a două dintre acestea fără agravarea leziunilor suferite.

În momentul evaluării celor două femei scoase din autoturismul contorsionat acestea prezentau multiple traumatisme și o stare generală gravă.

Au mai fost consultați doi bărbați implicați în eveniment, dintre care unul a fost transportat la spital cu traumatisme ușoare.

Ce spune Poliția Cluj

Conform reprezentantilor Ipj Cluj Conducătorul unui camion, un bărbat de 49 de ani, din comuna Poieni, a pătruns pe DN1 E60 de pe un drum alăturat, cu intenția de a vira stânga înspre Cluj-Napoca, intrând în coliziune cu un autoturism care circula pe DN1 E60, din direcția Cluj-Napoca spre Gilău.
 
În urma impactului a rezultat decesului unei persoane și rănirea altor trei. Conducătorul camionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Traficul se desfășoară alternativ.

2 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *