ACCIDENT MORTAL la Cluj.O dubă s-a izbit puternic de gardul unei case din Răscruci

Posted by

Un accident mortal a avut loc luni în jurul amiezii, pe un drum din localitatea clujeană Răscruci, comuna Bonțida, în care șoferul a murit pe loc după ce duba pe care o conducea s-a izbit puternic de gardul unei case.

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la un accident rutier petrecut în localitatea Răscruci, comuna Bonțida.

Apelul de urgență a fost primit la ora 14:00, iar pentru această misiune au fost mobilizate două autospeciale. În accident a fost implicată o autoutilitară, în care se afla un bărbat încarcerat, în vârstă de 45 de ani. Din nefericire, acesta prezenta leziuni incompatibile cu viața.

La evenimentul rutier existau scurceri de gaz, fiind solicitată o echipă a distribuitorului pentru a remedia situație. Până la sosirea echipajelor de la compania de gaz, pompierii au asigurat măsurile PSI”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

La data de 11 aprilie a.c., polițiștii au intervenit la un accident rutier produs pe DN1C, în localitatea Răscruci, județul Cluj.

Din primele informații, un autoturism condus de un bărbat pe direcția Gherla spre Cluj-Napoca, ajuns la km 26+520, ar fi părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu gardul unui imobil din proximitatea drumului. Șoferul, în vârstă de 43 de ani, din județul Sălaj, se afla singur în autoturism, conform IPJ Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *