Un accident rutier a avut loc în județul Bistrița-Năsăud pe drumul județean DJ 172G, pe raza localității Dorolea între două autoturisme care au intrat în coliziune.
În urma accidentului, un bărbat în vârstă de 51 de ani a intrat într-un alt autoturism la volanul căruia se afla o femeie în vârstă de 39 de ani, scrie bistriteanul.ro.
„Astăzi, 27 ianuarie, poliţiştii Serviciului Rutier au intervenit la un accident produs pe Drumul Judeţean 172G, în Dorolea. Conform primelor verificări efectuate la faţa locului, un bărbat de 51 de ani, din Cuşma, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Cuşma-Dorolea, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care era condus de o femeie, de 39 de ani, din Cuşma.
Din nefericire, conducătorul auto de 51 de ani a decedat”, precizează sursa citată, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.
De asemenea, conducătoarea auto şi un pasager din autoturismul condus de aceasta au fost transportaţi la spital. Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând a fi stabilite cauza şi împrejurările exacte în care a avut loc accidentul, mai transmite sursa citată.
Sursă fotografii: bistriteanul.ro
Lasă un răspuns