Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la un accident rutier petrecut pe strada Făgetului din municipiul Cluj-Napoca.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD, un echipaj SAJ și o motocicletă SMURD, unde au găsit trei autoturisme avariate cu ocupanții ieșiți din acestea.
Șase persoane au fost consultate la locul accidentului, dintre care două femei, în vârstă de aproximativ 70 și 50 de ani, au fost transportate la spital pentru investigații de specialitate.
Accidentul comis de un tânăr de 22 de ani
Din cercetările preliminare s-a stabilit că un conducător auto de 23 de ani, care se deplasa cu un autoturism din direcția Cluj-Napoca spre Ciurila ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu doua autoturisme, conduse de un bărbat de 49 de ani, respectiv o femeie de 62 de ani.
Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative. Doi pasageri din autoturismul femeii, adulți, au fost transportați la spital.
Lasă un răspuns