Un grav accident de circulație s-a produs pe drumul Sfântul Ioan, de la marginea cartierului Mănăștur. Potrivit pompierilor militari care sunt la fața locului, în urma unei coliziuni între trei autoturisme a rezultat rănirea a trei persoane.
„În acest moment o persoană de sex masculin, 20-30 ani este intubată de către echipajul SMURD. Două persoane de sex feminin dintre care o minora, li se acorda îngrijiri medicale, cel mai probabil vor fi transportate la UPU Pediatrie și UPU”, transmite ISU Cluj.
Poliția Cluj a transmis următoarele: ”Potrivit primelor informații, în jurul orei 19.30, s-a produs un accident rutier pe strada Drumul Sfântul Ioan din municipiul Cluj-Napoca.
Un conducător auto de 18 ani, din Săvădisla, ajuns într-o curbă la dreapta, ar fi pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu un autoturism care se deplasa pe sensul opus, condus de un bărbat de 42 de ani din Cluj-Napoca, precum și cu un alt autoturism condus de o tânără de 18 ani, din aceeași localitate.
Ulterior producerii evenimentului, conducătorul de 18 ani, alături de o tânără de 16 ani, pasageră în autoturism, au fost transportați la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.
Totodată, în urma evenimentului, conducătoarea de 18 ani a fost transportată la o unitate medicală”.
Lasă un răspuns