Acțiune-fulger a polițiștilor clujeni în trafic. Au fost reținute 23 de permise

Posted by

Polițiștii clujeni au desfășurat o razie-fulger în trafic duminică, 21 ianuari, care s-a lăsat cu acordarea a 171 de sancțiuni contravenționale în intervalul orar 16.00-19.00 participanților la trafic, în urma unei acțiuni de amploare pe principalele artere județene.

Astfel, în intervalul orar 16.00-19.00, polițiștii rutieri din cadrul inspectoratului au acționat pentru creșterea gradului de siguranţă rutieră şi prevenirea accidentelor de circulaţie, urmărindu-se aplicarea măsurilor legale față de acei conducători auto care nu respectă regimul legale de viteză, reprezentând astfel un pericol pentru ceilalți participanți la trafic.

De asemenea, echipajele rutiere au acționat pentru impunerea unei conduite responsabile în trafic, inclusiv cu scopul depistării conducătorilor auto care se află sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 171 de sancţiuni contravenţionale, 111 dintre acestea pentru viteză excesivă, dar și o sancțiune pentru conducerea vehiculului sub influența alcoolului.

Totodată, au fost reținute 23 de permise de conducere, 17 dintre acestea conducătorilor auto sancționați pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Neregulile privind starea tehnică a autovehiculelor controlate în trafic a condus la retragerea a 5 certificate de înmatriculare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *