La Primăria Gilău, condusă de liberalul Gelu Topan, lucrurile par că nu funcționează după normele legale în vigoare.
Politistul local Rares Baica acuzat că a semnat în fals mai multe adeverințe.
La Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin a fost înregistrată o plângere penală, depusă de secretarul comunei Gilău, cu privire la comiterea infracțiunii de fals.
Este vorba despre mai multe adeverințe eliberate de Registrul Agricol al comunei Gilău, care au fost folosite pentru întăbularea ilegală a unor proprietăți.
”În urma unui control efectuat în data de 21 iulie 2023, …, cu privire la documentele din categoria Adeverință, care se află în custodia funcționarului registrator al Primăriei comunei Gilău, acte administrative eliberate de către Compartimentul Registru Agricol și care atestă bunurile imobile pe care le dețin cetățenii comunei Gilău, am constatat că pe unele dintre acestea, semnătura mea este contrafăcută”, a scris în plângerea penală, secretarul comunei Gilău.
Polițistul local Baica este suspectul
În aceeași plângere penală se arată că persoana suspectată pentru falsificarea semntării secretarului comunei Gilău, care avizează de legalitate toate documentele, este funcționarul public Baica Rareș, polițist local în cadrul Serviciului Poliției Locale.
”Din spusele colegilor mei, semnătura a fost contrafăcută de către funcționarul public Baica Rareș, …, fără a avea în acest sens o dispoziție care să-i dea dreptul să semneze în locul meu … Menționez că aceste adeverințe care pleacă de la Primăria comunei Gilău sunt susceptibile de a produce efecte juridice însemnate, cum ar fi de exemplu dobândirea dreptului de proprietate, ulterioară notării în Cartea Funciară”, se mai arată în plângerea penală.
Plangerea penala inregistrata la Parchetul Huedin.
Atitudine ciudată a polițistului Baica
Pentru a verifica dacă aceste acuzații sunt adevărate, am luat legătura pe o rețea de socializare cu polițistul local Baica Rareș.
Acesta a scris că nu știe nimic despre nicio plângere penală și că nu a fost informat de organele de cercetare penală, despre o posibilă calitate a lui, în vreun dosar penal.
De asemenea, polițistul local Baica Rareș a negat că a semnat în locul secretarului comunei Gilău respectivele adeverințe, motivând că ”nu se ocupă de așa ceva”.
Ulterior, însă, polițistul local a șters toate mesajele pe care ni le-a transmis, semn că are ceva de ascuns, deoarece atitudinea de sinceritate afișată la începutul discuției a dispărut.
Primarul Topan nu știe nimic
Contactat, primarul comunei Gilău, liberalul Gelu Topan a declarat că nu știe nimic despre aceste falsuri.
Cu toate astea, de curând, Topan l-a numit pe Baica, ilegal, fiind emisă și o obiecție de nelegalitate în acest sens, în funcția de șef al Poliției Locale Gilău.
”Nu avem nici o informare oficială de la Parchet sau Poliție cu privire la aspectele la care faceți referire. Atunci când vom fi informați în mod oficial voi lua măsurile legale care se impun”, a declarat primarul PNL, Gelu Topan.
Lasă un răspuns