Adio pandemie. România renunță la raportările zilnice a cazurilor de COVID-19

Posted by

Ministerul Sănătății a anunțat, luni, că buletinul privind cazurile de COVID-19 nu va mai fi transmis zilnic, ci va fi prezentat săptămânal deoarece numărul de cazuri, spitalizări și numărul de pacienți la ATI sunt reduse. Decizia se aplică începând din această săptămână.

„Informarea va fi săptămânală, similar cu ceea ce se face pe gripa. În aceasta perioada nu am mai avut decât un raport subunitar al ratei bazale de reproducere, iar numarul de cazuri, respectiv de spitalizare și ATI e redus”, a transmis ministrul Alexandru Rafila, potrivit G4Media.

Acesta a mai precizat că nu există o practică unitară la nivelul Uniunii Europene privind această raportare, iar „dacă situația o va impune” se va reveni la buletinul zilnic.

Așadar, luni, pe site-ul MS, a fost afișat primul buletin săptămânal, cu datele privind cazurile, testările, spitalizările și decesele înregistrate în perioada 6-12 iunie.

Conform raportării, în intervalul 06 – 12 iunie 2022 au fost înregistrate 2.112 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2. Până în prezent, pe teritoriul României, au fost înregistrate 2.912.878 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, iar 65.714 persoane infectate au murit. Incidența înregistrată la 14 zile este de 0.14.

În spitalele COVID sunt internate 420 de persoane, dintre care 51 la ATI. La Cluj sunt internați 21 de pacienți, dintre care doi minori, iar la ATI sunt 9 bolnavi.

De asemenea, în intervalul menționat au fost efectuate 19.028 teste RT-PCR și 54.456 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.153.123 teste RT-PCR și 10.178.231 teste rapide antigenice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *