Minora în vârstă de 17 ani din Cluj-Napoca care a fost vaccinată, din greșeală, cu serul de la Johnson&Johnson, vaccin care nu este recomandat persoanelor sub 18 ani, a primit până la urmă o adeverință de vaccinare, deși sistemul electronic a refuzat eliberarea uneia.
„Vreau să precizez faptul că fetei de 17 ani i s-a eliberat azi adeverința de vaccinare”, a declarat prefectul Clujului, miercuri.
Eleva, în vârstă de 17 ani și 9 luni, a cerut luni să fie imunizată cu Johnson&Johnson, fără să știe că acest ser nu este recomandat minorilor. Medicii și-au dat seama de greșeala făcută abia după ce i-au administrat doza, în momentul în care au vrut să elibereze adeverința de vaccinare și sistemul a dat eroare.
Medicul a recunoscut că nu a întrebat-o dacă este minoră
„Medicul coordonator al centrului, dr. F. M. a transmis Direcției de Sănătate Publică Cluj o notă de informare privind eroarea administrării vaccinului la o persoana sub vârsta de 18 ani. Din relatarea doamnei doctor reiese că:
– La data de 15.11.2021, la ora 8,00 s-a prezentat o persoană de sex feminin, pe nume S. I. L. pentru vaccinare cu Johnson&Johnson.
Doamna doctor a scanat cartea de identitate pe tabletă cu credențiale Johnson&Johnson iar tableta a indicat că „persoana poate fi vaccinată, nu are nici o doză” situație în care datele au fost transmise și preluate în RENV. S-a continuat cu completarea chestionarului și cu anamneza efectuată de Dr. R. C. (persoana nu a fost întrebată dacă este minoră) apoi s-a continuat cu vaccinarea cu tipul de vaccin Johnson & Johnson. În momentul în care s-a încercat scoaterea adeverinței a apărut mesajul „eroare la salvarea datelor: vaccinul nu a fost adăugat din cauza unor erori; persoanele sub 18 am nu se pot vaccina cu acest produs (Johnson&Johnson).
În această situație doamna doctor a comunicat Direcției de Sănătate Publică incidentul iar DSP a solicitat punct de vedere de la CNSCBT. Având în vedere precizarea CNSCBT, medicul vaccinator urmează să transmită o notă explicativă prin care să detalieze toată situația, în vederea înregistrării vaccinării în RENV și generării adeverinței de vaccinare” , au transmis, luni, reprezentanții prefecturii Cluj.
Lasă un răspuns