Află povestea primului fotograf al Clujului. Un pionier al fotografiei

Posted by

Află povestea primului fotograf al Clujului. Acesta a fost un adevărat pionier al fotografiei. Datorită lui știm cum a arătat orașul din anul 1858.

Află povestea primului fotograf al Clujului
Află povestea primului fotograf al Clujului

Numele său este Veress Ferenc și este considerat unul dintre primii fotografi ai Clujului. S-a născut în septembrie 1832 la Cluj. Acesta şi-a deschis atelierul de fotografie în 1852 pe actuala stradă Emil Isac (pe atunci Sétatér utca), aprope de parcul central (Sétatér).

Din nefericire, casa şi atelierul de fotografie au fost în mare parte demolate sau reconstruite, iar grădina a dispărut sub clădirile noi din zonă. A rămas doar o fereastră, vizibilă şi azi.

Pionierul fotografiei în culori

Puţin ştiu că, dincolo de multele fotografii alb-negru, Veress a fost şi unul dintre pionerii fotografiei în culori. Metodologia lui a fost prezentată la expoziţia mondială de la Paris din 1889. El l-a făcut pe conducătorul asociaţiei fotografilor din Franţa, Albert Londe, să declare:”Iată, în viitor nu va imposibil să realizăm fotografii în culori, asta demonstrează fotografiile interesante realizate de Veress Ferenc la Cluj”.

Din păcate n-a reuşit să reducă durata de expunere (de la trei ore), iar fotografiile au supravieţuit doar pentru un scurt timp. A continuat cercetările până aproape de moarte: ultimele fotografii color realizate de Veress au avut numărul serial 6000 în 1911.

Este înmormântat în Cimitirul Central

Veress Ferenc a încetat din viață în 1916 și a fost înmormântat în cimitirul Hajongard / Házsongárd.

În majoritatea fotografiilor timpurii, străzile sunt goale – nu pentru că oamenii n-ar fi fost prezenţi, ci datorită timpului lung de expunere.

Fotografiile sunt din colecţia proprie şi primite de la familia lui Veress cărora, mai ales domnului P.Z., le mulţumesc şi pe această cale.

Sursa: András Vajda / Amintiri din Vechiul Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *