,

„Ajutor pentru calculator” pentru studenții și elevii clujeni

Posted by

„Ajutor pentru calculator” pentru studenții și elevii clujeni cu venituri reduse. Programul Euro200 prevede acordarea unui ajutor financiar pentru achiziția de calculatoare. Acesta continuă și în 2025, potrivit Ministerului Educației.

"Ajutor pentru calculator" pentru studenții și elevii clujeni
„Ajutor pentru calculator” pentru studenții și elevii clujeni

Sprijinul financiar presupune acordarea unui ajutor pentru achiziția unui calculator de 200 euro.

Cine beneficiază de acest program?

Beneficiari ai acestui program sunt elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani. Aceștia provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 500 lei pe membru de familie. Ca noutate, venitul brut lunar pe membru de familie s-a majorat de la 250 de lei anul trecut, la 500 de lei.

Conform unui calendar anunțat de Ministerul Educației, depunerea cererilor și documentelor necesare se poate face până în 16 mai.

De asemenea, anchetele sociale și evaluarea cererilor se va face pînă în data de 6 iunie. Lista beneficiarilor va fi publicată în data de 20 iunie. Vor putea fi depuse și contestații între 1 și 4 iulie, iar lista finală se va afișa în data de 25 iulie.

Mai multe detalii despre acest Program Euro200 puteți găsi pe site-ul Ministerului Educației, accesând acest link.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *