,

Al doilea incendiu pus intenționat în Ceanu Mic a făcut scrum 1000 de baloți de fân! Ultimul incendiu a fost pus acum două zile

Posted by

Un nou incendiu a fost pus intenționat noaptea trecută, din nou, în localitatea Ceanu Mic din Cluj, iar 1000 de baloți de fân s-au făcut scrum. Incidentul s-a petrecut la două zile după ce tot acolo au ars 2.700 de baloţi.

Conform ISU Cluj, au ars aproximativ 1.000 de baloți de lucernă. Cauza probabilă stabilită de colegi este acțiune intenționată. „Am fost anunțați la ora 23.21, am intervenit cu 2 autospeciale de stingere și 10 subofițeri. Intervenția a durat până la ora 5.05 în această dimineață. Nu au fost victime”, au precizat aceștia.

„În cursul nopții de ieri, 8 august a.c., în jurul orei 23.15, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Turda au fost sesizați prin SNUAU 112, de către un bărbat, de 42 de ani, cu privire la faptul că la locuința acestuia, din comuna Tureni, are loc un incendiu.

Ca urmare a activităților de cercetare desfășurate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că pe un teren aflat în localitatea Ceanu Mic, în spatele imobilului bărbatului, acesta depozitase un număr de 1000 de baloți de lucernă, care, la momentul intervenției, se aflau în flăcări.

În paralel, echipajele de pompieri care au intervenit la fața locului au demarat activitățile specifice de stingere ale incendiului.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru infracțiunea de distrugere prin incendiere, polițiștii continuând activitățile pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, au transmis și cei de la IPJ Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *