În doar câteva sâptămâni, medicii de la Clinica Medicală 3 din Cluj Napoca au realizat patru transplanturi de ficat. l patrulea transplant de ficat

Pentru asta, conducerea clinicii a efectuat o serie de investiții financiare, în sumă de peste un milion de euro. este vorba despre o sală de operație dotată ultra modern.
Ultimul transplant a avut loc în cursul zilei de miercuri. Echipa condusă de medicul chirurg Nadim Al Hajjar a efectuat un transplant de ficat la un pacient aflat în stare gravă, fiind suferind de ciroză decompensată.
”Donatorul avea 60 de ani. Primitorul este un pacient cu ciroză hepatică avansată. Avea indicație de urgență de transplantare. A suferit o intervenție radiologică care a cauzat sângerare și care a îngreunat procedura de transplant. Am efectuat operația în condiți bune. Ficatul are parametri acceptabili. În terminologia noastră se numește ficat marginal, care poate fi salvator de viață. Pacientul care a primit organul mai poate trăi zece ani de viață, în condiții normale”, ne-a declarat doctorul Al Hajjar.
Al patru transplant în câteva săptămâni
Echipa de medici condusă de Nadim Al Hajjar este deja la al patrulea transplant. Primele două au fost făcute sub supravegherea medicilor din București.
Celelalte două, au fost realizate doar sub observația specialiștilor din București. Potrivit medicului Nadim Al Hajjar, legea română impune efectuarea unui număr de 11 astfel de transplanturi, pentru ca chirurgii clujeni să poate efectua de unii singuri astfel de operații.
”Cel mai tânăr primitor are 25 de ani. Pe listă mai avem un altul de 39 de ani, și primul, pe care nu l-am externat 42 de ani. Toți trăiesc. Pentru noi este un lucru extraordinar, mortalitatea post operatorie se ridică între 30 și 40 la sută. Dar la noi nu a fost cazul și ne bucurăm. Toți sunt bine”, a mai spus doctorul Nadim Al Hajjar.
La Cluj urmează să se facă transplant de ficat la copii
Medicul clujean ne-a mai declarat că în viitorul apropiat, la Cluj, vor fi efectuate operații de transplant la copii.
De asemenea, la Clinica Medicală 3 din Cluj Napoca vor fi efectuate astfel de operații și de la donatori vii. Este vorba despre grefe de ficat. Mai pe românește, o jumătate de ficat se transplantează de un donator viu, la o altă persoană. Metoda se practică deja cu succes la București.
Lasă un răspuns