,

Albert NBN recidivează din nou. Pe scena de la Untold: ”mergeți în criptă”.

Posted by

După ce a strigat că România este de ”kkt”, la festivalul lui Selly de la Costinești, acum, trapperul AlbertNBN, prezent pe scena Alchemy de la UNTOLD din Cluj-Napoca, recidivează, din nou. 

Albert NBN recidivează din nou.

Prezent la Untold, AlbertNBN a recidivat. El a urcat pe scena de la Alchemy și s-a dat iar în spectacol, folosint cuvinte injurioase și a cântat despre droguri. 

Jandarmii clujeni l-au amendat cu 1.000 de lei pentrusăvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora”.

S-a ales cu o plângere penală după Beach, Please

În iulie, AlbertNBN, de la nebunul, o poreclă purtată de tatăl său, a ieșit în evidență după un scandal imens provocat chiar de el. 

El a rostit fraze jignitoare precum „I don’t give a f*** about Romania” şi „îmi bag p*** în România” în timpul unei melodii, potrivit martorilor și înregistrărilor online.

Prestația sa a provocat reacții puternice atât din partea publicului, cât și a politicienilor autohtoni.

Deputatul Dumitru Coarnă a depus o plângere penală, pe numele artistului.

„Nu putem tolera asemenea ieșiri. Libertatea artistică nu înseamnă libertatea de a înjura România. Când transmiți astfel de mesaje în fața a mii de tineri, comiți o faptă cu impact profund nociv asupra percepției publice și valorilor naționale”, a declarat Coarnă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *