,

ALERTĂ cu bombă la sediul UDMR Cluj

Posted by

Joi seara, 28 iulie, a fost solicitată o reacție a Inspectoratului Județean de Poliție Cluj privind o posibilă intervenție care a avut loc la sediul UDMR din Cluj-Napoca.

 

Amenințarea a venit printr-un email trimis pe adresa Poliţiei Locale din Braşov.

IPJ Cluj a anunțat informaţia abia a doua zi dimineaţa, iar la faţa locului s-ar fi deplasat pirotehniştii, echipaje de poliţie, Jandarmeriei şi ale SRI.

În mesaj se anunța faptul că „sediul UDMR urmează să sară în aer”.

Potrivit poliţiştilor clujeni, a fost vorba despre o alarmă falsă.

La data de 28 iulie a.c., în jurul orei 21.45, în urma unui mesaj transmis pe adresa de corespondență electronică a Poliţiei Locale Brașov, cu privire la faptul că sediile unei organizații politice, situate în municipiul Cluj-Napoca, ar putea fi afectate de dispozitive explozibile, polițiștii au acționat cu celeritate pentru asigurarea zonelor.

Astfel că, la fața locului au fost dirijate efective de polițe, jandarmi și pompieri, pentru a sprijini activitatea specialiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale – Compartimentului Pirotehnic.

În urma verificărilor, s-a stabilit că alerta a fost falsă”, a tranmis IPJ Cluj într-un comunicat de presă emis în dimineaţa de vineri, 29 iulie 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *