Frumosul hotel din centrul Clujului, Continental, are o istorie bogată și palpitantă. Înainte de 1989, cafeneau de la ”Conti” era locul unde puteai afla ultimele noutăți legate de protipendada orașului, sau care a reușit să fugă din țară.

Acum, despre Continental, imobil aflat într-un proces de reconstrucție, doar chelnerii de odinioară mai au povești. Dar și aceștia au rămas destui de puțin, deoarece timpul a trecut și peste ei.

Unul dintre aceștia este Maxin Sándor, un fost ospătar la Continental. După 1989, Maxim a mai lucrat câțiva ani și chiar a apucat să o servească la masă pe Regina Ana, sau chiar pe celebrul miliardar american George Soros.
”Am lucrat mai mult de 25 de ani la Conti, și am avut ocazia sa cunosc multe personalități din toate domeniile. Câteva nume foarte cunoscute au fost Regina Ana, Prințesa Margareta (fiicele Regelui Mihai n.r.), miliardarul Soros care a fost în Cluj la începutul anilor 90, omul politic și ziaristul Ion Rațiu, medicul Niculae Stancioiu, scriitorul Vasile Rebreanu, și mulți mulți alți oameni importanți, artiști, sportivi , medici, profesori care au frecventat de foarte multe ori localul nostru, unii dintre ei aveau chiar chelnerii și mesele lor preferate!”, povestește Maxin Sándor.
Era nevoie de studii pentru a putea lucra la Continental
Pentru a ajunge chelner la Continental, trebuia să ai studii serioase în domeniul industriei ospitalității.

Nu putea să ajungă oricine să lucreze la cel mai select hotel din Cluj Napoca. Iar după ce ai fost selectat, cel în cauză era obligat ca cel puțin o dată în fiecare an să urmezi cursuri de pregătire profesională.
Maxin Șandor mai spune că nu oricine putea să ajungă ospătar, deoarece era nevoie și de un bagaj important de cultură generală.
”Am fost un colectiv foarte bine format profesional. Făceam periodic reciclari la Centrul de Perfecționare al Lucrătorilor din Turism din București unde trebuia sa dam examene din diferite obiecte specifice profesiei noastre cum ar fi: cultura generală, limbi străine, bucătărie, meniuri pentru diferite naționalități, reguli de comportament și de deservire al preparatelor culinare și multe altele. Cursurile se țineau la Hotelul Turist și Parc din București și pe o durata de doua săptămâni care trebuiau repetate periodic și în funcție de nota primita la terminarea cursurilor obtineam trepte la încadrarea profesională”, mai își aduce aminte bărbatul.
Cafeneaua de la Conti și Revoluția Română
Mulți dintre clujeni își mai aduc aminte că în ziua de 21 decembrie 1989, primii oameni au fost împușcați în Cluj Napoca, chiar în fața Hotelului Continental.
Unul dintre cei care au scris la acel moment a fost poetul actorul Călin Nemeș. Unii îl plasează înainte de comiterea crimelor de către militari, în cafeneaua de la Conti. Alții, la Pescarul, iar alții în sediul Uniunii Scriitorilor Cluj, situat foarte aproape.
Cert este că în jurul orei 16, în data de 21 decembrie 1989, Călin Nemeș a ieșit în fața soldaților plasați în intersecția din fața Hotelului Continental, și cu pieptul gol le-a cerut militarilor să îl împuște.
În haosul care a urmat, Călin Nemeș a fost rănit grav, în timp ce alți clujeni și-au pierdut viața.
Lasă un răspuns