ANAF Cluj vinde flota unei firme de curierat. 13 dubițe de toate felurile, scoase la licitație publică

Posted by

Autoritățile fiscale scot la vânzare, prin licitație publică, un lot consistent de autovehicule și echipamente aparținând unei firme de transport, într-o procedură de executare silită care vizează recuperarea unor creanțe bugetare restante. ANAF Cluj vinde flota unei firme de curierat.

ANAF Cluj vinde flota unei firme de curierat.

Potrivit unui anunț oficial emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală, licitația va avea loc în data de 9 ianuarie 2026, începând cu ora 14.00, la sediul organului fiscal din Oradea, pe strada Dimitrie Cantemir nr. 2B. Bunurile pot fi vizionate cu o zi înainte, pe 8 ianuarie 2026, în intervalul orar 10.00, tot în municipiul Oradea.

Lista bunurilor scoase la vânzare este una amplă și include numeroase autoutilitare utilizate în transporturi, majoritatea cu stare de uzură medie.

Printre acestea se află mai multe modele Mercedes-Benz Sprinter, cu motorizări și configurații diferite, Fiat Ducato 250, Volkswagen Transporter, Renault Master, dar și alte autovehicule comerciale. Prețurile de pornire, stabilite exclusiv TVA, pornesc de la aproximativ 6.300 de lei pentru unele autoutilitare și ajung până la peste 27.500 de lei pentru modelele cu valoare mai ridicată.

Un întreg atelier auto este scos la licitație

Pe lângă flota auto, la licitație sunt incluse și echipamente specifice unui atelier auto. Este vorba despre elevatoare cu două coloane, compresoare, aparate de sudură, mașini de echilibrat roți, utilaje de jantat, analizatoare de gaze, testere de diagnoză, dar și alte echipamente tehnice.

De asemenea, sunt scoase la vânzare și bunuri diverse evaluate într-un raport separat, cu o valoare totală de peste 63.000 de lei.

Toate bunurile sunt vândute în starea în care se află, iar participanții la licitație trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de legislația fiscală, inclusiv depunerea garanției de participare.

Procedura reprezintă o nouă încercare a statului de a valorifica activele firmei pentru recuperarea datoriilor către bugetul public.

Lista cu bunurile care pot fi cumpărate la licitație o puteți viziona AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *