În urma unei analize de specialitate, municipiul Cluj-Napoca a reieșit că este orașul cu cel mai scump transport public din România și cu cele mai mari titluri de călătorie per unitate de timp.
Astfel, cu un leu te poți plimba doar 10 minute cu autobuzul în Cluj-Napoca, în timp ce la Timișoara poți călători 15 minute, 20 de minute în Brașov și Sibiu, 30 de minute în București și 40 de minute în Iași.
„În materie de bilete, buna practică la nivel european este titlul tarifar pe timp. Deși în Municipiul Cluj-Napoca, obișnuitul bilet încă reprezintă călătoria cu un singur vehicul, CTP Cluj oferă și bilete pe timp, la 3 lei – 30 de minute prin aplicație, respectiv 6 lei – 60 de minute prin SMS.
În restul țării, biletele pe timp reprezintă titlul standard de călătorie, oferind până la de 4 ori mai mult timp de acces la serviciul de transport public”, se arată în analiza Mobilitate Cluj Napoca.
Și la abonamentele lunare Cluj-Napoca este lider
Nici la abonamentele lunare Cluj-Napoca nu stă rău, fiind lider la nivel național. Astfel, un abonament lunar costă 177 de lei, față de 130 de lei în Timișoara sau 80 de lei în București.
„Fidelizarea utilizatorilor se realizează cel mai eficient cu abonamente avantajoase. În sensul asta și în ton cu bunele practici europene, majoritatea orașelor din țară oferă abonamente anuale nelimitate mai ieftine decât 12 abonamente lunare, iar abonamentul lunar costă, în medie, echivalentul unui bilet pe zi.
În orașul de sub Feleac abonamentul anual nelimitat lipsește cu desăvârșire, iar cel lunar nelimitat costă echivalentul a 2 bilete pe zi. Cu cele mai scumpe titluri de călătorie per unitate de timp și în lipsa oricărei formă de abonament anual avantajos, nici o „vineri verde” gratuită nu compensează ceea ce este, de fapt, cel mai scump transport public urban din România, cu cea mai puțin avantajoasă ofertă comercială”, au mai precizat cei care au realizat analiza.
Lasă un răspuns