Cinci comune din județul Cluj, între care și Apahida, vor intra în restricțiile suplimentare de weekend din cauza ratei infectărilor cu COVID-19, cumulală la 14 zile, care a trecut de 4 cazuri la mie.
Astfel, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a stabilit luni, prin Hotărârea nr. 78 din 19 aprilie 2021, în comunele Apahida (6,36), Bonțida (5,58), Cuzdrioara (5,91), Dăbâca (5,35) și Fizeșu Gherlii (4,01), unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se aplică următoarele măsuri:
Ce presupun noile măsuri?
– se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20,00-5,00, iar în celelalte zile ale săptămânii (de luni până joi) se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00-5.00;
– se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 5.00-18.00, iar în celelalte zile ale săptămânii (de luni până joi) magazinele care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, trebuie să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5.00-21.00;
– se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness.
Lasă un răspuns