Aproape 500 de curieri și utilizatori de trotinete controlați de polițiștii clujeni. Peste 480 de utilizatori de trotinete, biciclete și mopede au fost verificați în trafic pentru impunerea respectării regulilor de circulație.

Acțiunea a avut loc în perioada 14-31 ianuarie și realizată de polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca, alături de cei ai secțiilor urbane, sprijiniți de funcționarii publici din cadrul Poliției Locale. Scopul acțiunii este prevenireq evenimentelor rutiere în care sunt implicați curierii care fac livrări de mărfuri alimentare și non-alimentare.
Peste 200 de testări cu aparatul etilotest
În cadrul acestei activități de ordin educativ au fost legitimați peste 480 de utilizatori de astfel de vehicule, participanți la traficul clujean.
În acest context au fost efectuate peste 200 de testări cu aparatele alcooltest.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate peste 150 de sancțiuni contravenționale.
„Reiterăm faptul că rolul principal al organizării acestor acțiuni a fost cel al responsabilizării acestei categorii de participanți la trafic, asupra riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulație și totodata de a crește siguranța pe drumurilor publice”, a precizat IPJ Cluj.
Lasă un răspuns