Pompierii clujeni din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca au luat parte la o acțiune marți, 26 iulie după-amiază pentru stingerea unui incendiu care a cuprins două anexe și deșeuri depozitate pe o suprafață de cca 300mp în zona străzii Platanilor din municipiul Cluj-Napoca.
Au fost afectate două barăci și diverse deșeuri pe o suprafață de cca 50mp. Pompierii au reușit să împiedice propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite.
Potrivit ISU Cluj, pompierii s-au deplasat cu trei autospeciale de stins incendii, sprijinite de două autocisterne ale companiei de apă și un utilaj al operatorului economic care deținea rampa de sortare a deșeurilor.
Operațiunile pentru stingerea incendiului au durat cca trei ore și au presupus stingerea flăcărilor și a focarelor din interiorul masei de deșeuri.
Au fost distruse acoperișurile a două anexe cu funcții administrative în interiorul operatorului economic cu o suprafață de cca 20mp.
Intervenția a împiedicat propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite, iar cauza probabilă a fost autoaprinderea deșeurilor depozitate în rampă, a transmis ISU Cluj.
Lasă un răspuns