Artista româncă Corina Chiriac a fost prezentă sâmbătă, 16 aprilie, la Cluj-Napoca pentru a-și lansa cartea „Minuni trăite” la Târgul de carte „Gaudeamus”.
Cântăreața a făcut show în cortul târgului, a recitat din volum și a povestit amintirile sale din cariera sa muzicală, iar la final a oferit și un recital muzical în fața celor prezenți, după care a acordat autografe și și-a făcut poze cu fanii.
La lansare a participat și interpretul de muzică populară Ovidiu Purdea Someș, iar zeci de clujeni s-au înghesuit în cortul târgului pentru a o vedea pe celebra artistă.
Volumul „Minuni trăite” a Corinei Chiriac a fost lansat sub egida Editurii Școala Ardeleană.
Lasă un răspuns