Așa se pleca în tabără la mare, înainte de 1989

Trenuri atât de lungi că nu li se mai zărea capătul, străbăteau zilnic, România, cu o singură direcție, Năvodari.

Tabăra de vară de la Năvodari era tot ce se putea mai bine pentru zeci de mii de tineri din România, înainte de 1989.

Drumul cu trenul de la Cluj la Năvodari dura de cele mai multe ori, și 20 de ore. Fiecare județ din nord vestul României avea alocat un număr de vagoane.

În Stația CFR Cluj era punctul de formare al garniturii care avea vagoane de Satu Mare, Baia Mare, Oradea sau Sălaj.

Apoi trenul pleca spre Dej, iar de acolo spre Deda, Brașov, Ploiești, Buzău și în cele din urmă năvodari.

„Aveam nouă ani, nu ieșisem niciodată din satul nostru. Plecasem cu trenul și, când ne-am apropiat de Constanța, am văzut pe geam acel albastru nemărginit. Albastrul ăla nedefinit unde marea se unea cu cerul! Am avut niște emoții, că nu știam ce să mai credem, unde mergem?”, a povestit Ileana Gligor, dintr-un sat din Bihor.

Erau și cinci trenuri pe zi

Tabăra de pionieri de la Năvodari era cea mai mare din Europa. Putea adăposti, într-o singură serie, chiar și 12.000 de elevi, indiferent că erau de școală primară sau de liceu.

”Înainte, în Năvodari, era un peron chiar lângă tabără și, de exemplu, erau garnituri care debarcau copiii chiar aici. Erau trenuri care adunau toți copiii din sudul României, unele din Nord, altele din Moldova, din Dobrogea. Veneau câte patru-cinci garnituri pe zi”, povestește Galina Bănică, un fost profesor coordonator al taberei de vară de la Năvodari.

S-a ales praful

Era o animație continuă. Mii de elevi, de profesori, care răspundeau de activitatea culturală, alții de activitatea sportivă.

Tot timpul era pe plajă animație, și nu numai pe plajă. De exemplu, dimineața erau activități sportive pe plajă, după-amiază erau activitățile culturale în amfiteatru, în fiecare seară era câte un program pregătit pe loc de către profesori și copiii care veneau din toate județele României.

Azi, tabăra de la Năvodari nu mai există, fiind abandonată în jocurile unor investitori imobiliar care își doresc terenul.

Cu toate astea, după cum foarte mulți ar spune, tabăra totuși mai există: în amintirile noastre.