,

Asfaltarea DJ 109V Satu Lung – Giula a fost finalizată

Posted by

Consiliul Județean Cluj informează participanții la trafic şi a locuitorilor din zonă faptul că sectorul drumului județean 109V, cuprins între localitățile Satu Lung și Giula, a fost asfaltat în totalitate.

„Importanța acestor lucrări de asfaltare e dată de faptul că drumul județean 109V asigură locuitorilor din zonă legătura directă cu zona metropolitană, pe direcția Chinteni – Cluj-Napoca”, a declarat Alin Tise.

Lucrările de așternere a covorului asfaltic au vizat un sector în lungime de aproximativ 4 km, respectiv de la km 11+400 până la km 15+390.

În perioada imediat următoare, pentru completa finalizare a lucrărilor de întreținere care se realizează pe acest tronson, firma constructoare va proceda la refacerea acostamentului drumului, precum și la marcarea și semnalizarea rutieră a acestuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *