EVENIMENTE

Atenție la noile contracte trimise de companiile de gaze! Ministrul Economiei spune că totul este o ”golănie”

Ministrul Economiei a declarat în cursul zilei de joi, că firmele de distribuție a gazelor naturale au trimis contracte la toți abonații, prin care propun prețuri și de cinci ori mai mari.

Virgil Popescu a mai spus că va discuta cu acești furnizori de gaze naturale, care cumpără gazul cu maxim 30 de lei/megawatt și îl revând, în cazul CPL Concordia din Cluj, cu 147 și cu 145 de lei/megawatt.

Compania din Cluj, CPL Concordia a expediat pe adresele clienților adrese prin care le atrage atenția să semneze contracte ”exclusive”, care de fapt îi transformă în consumatori captivi, care vor plăti un preț de cinci ori mai mare.

”Ceea ce fac furnizorii în momentul de faţă – să trimită oferte (pentru perioada de după 1 iulie 2020, când se liberalizează piaţa gazelor naturale, n.r.), ‘semnaţi cu noi’, că vă ţinem preţul constant, eventual vi-l mai scădem cu un 1-2-3 lei, iar mi se pare o golănie, ca să-i spun tot aşa, pentru că nu poţi să vii în acest program de Gas Programme Release în care tu (furnizorii de gaze, n.r.) nu cumperi gazul la 25 (de lei/MWh, n.r.), dar îl cumperi la 28, la 30 de lei, deci cu mult sub preţul cu care îl cumpărai, şi tu menţii preţul către clientul casnic sau către clientul industrial care îţi este captiv la acelaşi preţ. Ori acest lucru nu se poate întâmpla, acest lucru nu va rămâne aşa, o să am o întâlnire cu furnizorii să le explic că reducerea sau cel puţin parte din reducerea preţului la achiziţie să se regăsească în preţul consumatorului”, a afirmat Virgil Popescu.

„Dacă nu, am discutat cu Consiliul Concurenţei şi avem modalitate de intervenţie, pe Legea Concurenţei, nu-i vom lăsa ca profitul pe care l-ar putea obţine din diminuarea preţului la gaze, tot pe seama producătorilor, pentru că tot producătorii vor fi cei fraieriţi, de data asta preţul este jos şi n-ai ce să-i faci… Ne vom asigura că acea diferenţă se va regăsi în jos în factură. Avem instrumente pe Legea Concurenţei. Noi am discutat deja cu Consiliul Concurenţei, el urmăreşte foarte bine comportamentul în piaţă al jucătorilor furnizori de gaze, şi vom lua măsuri: vom interveni în Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, şi le vom limita adaosurile, dacă vor distorsiona piaţa şi nu vor înţelege că nu poţi să exploatezi acest moment pe seama producătorilor şi a consumatorilor. (…) Nu vreau speculaţii pe piaţă şi mă voi uita ca să nu existe speculaţii pe piaţă. Vă spun foarte ferm că vom interveni dacă vom vedea comportament (neconcurenţial al furnizorilor, n.r.)”, a adăugat Virgil Popescu.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*