ATENȚIE maximă la incendiile de vegetație. Pompierii clujeni au informat opinia publică că din cauza temperaturilor ridicate pentru această perioadă, există riscul tot mai mare de producere a incendiilor de vegetație uscată.

„Vă atenționăm cu privire la faptul că folosirea focului deschis în apropierea terenurilor agricole este o acțiune periculoasă, atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul înconjurător, deoarece flăcările se pot propaga într-un timp foarte scurt și pot afecta culturile agricole, locuințele, fondul forestier sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.
Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate”, a fost anuntul ISU Cluj.
Se dau amenzi drastice
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.
Recent, două incendii de vegetație au avut loc la Cluj-Napoca, unul în cartierul Someșeni, unde a ars stufărișul din zona lacurilor. De asemenea, un altul a avut loc pe strada Fabricii, în spate la Kafland din Mărăști.
Lasă un răspuns