,

ATENȚIE! Se anunță noi restricții de circulație de miercuri pe B-dul 21 Decembrie 1989

Posted by

Primăria Cluj-Napoca anunță efectuarea următoarelor lucrări în cadrul obiectivului de investiții „Proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru obiectivul: Lucrări de modernizare B-dul 21 Decembrie 1989: realizare benzi dedicate transportului public în comun – etapa 1 (inclusiv lucrări de infrastructură, amenajarea spațiului public, semaforizare, iluminat public și mobilier urban”.

Astfel, începând de miercuri, 12 mai 2021, vor fi demarate lucrările de frezare a asfaltului de pe carosabil pe sectorul cuprins între strada Buftea și strada Constanța, cu excepția benzii dedicate transportului în comun pe direcția dinspre centru spre aeroport.

După finalizarea lucrărilor de frezare a asfaltului, în funcție de condițiile meteo, vor fi aplicate două straturi de asfalt: stratul de bază și stratul de legătură (binder), peste care vor fi aplicate marcaje galbene pe varianta definitivă de proiect, urmând ca stratul de uzură să fie aplicat ulterior.

Între perioada de realizare a lucrărilor de frezare și așternere a primului strat de asfalt, separarea benzilor și a sensurilor de circulație va fi realizată cu balize unidirecționale de către constructorul SC DIFERIT SRL.

Culoarele pietonale nu vor fi afectate de aceste lucrări.

Municipalitatea își cere scuze pentru disconfortul creat și îi roagă pe șoferi să circule cu prudență și să respecte reglementările de circulație din zona șantierului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *