Vineri, în cimitirele din Transilvania a fost Luminația. Adică ziua în care cei vii, vin la cei dragi, răposați, cu flori și lumânări. Au apărut hoții de flori din cimitire.

În cimitire au loc slujbe speciale, și la fiecare mormând sunt aprinse lumânări sau candele și puse flori, care mai de care mai frumoase. În special, crizanteme la ghiveci, mai mari sau mai mici, în diferite culori.
Doar că, după această zi, au apărut și hoții. Aceștia caută în special florile care sunt încă în ghivece, și care pot fi revândute la prețuri mai mici, altor doritori.
O femeie din Apahida, județul Cluj, a constatat că florile, chiar și candelele au fost furate de persoane necunoscute.
Florile și lumânările puse cu o seară înainte, mai exact joi, 31 octiombrie, și au dispărut, vineri, 1 noiembrie. Șocul a fost unul total.
”Suntem constrânși să plătim taxe pentru cimitir, plătim taxa anuală când vin preoții cu Sf Botez, taxa de înmormântare și groapa! Iar când vine vorba de cimitir, drumul din interior e dezastru, gunoaie peste tot…???? Dar cel mai trist e faptul ca se fură în stil mare, adormiții noștri nu pot avea parte nici măcar de niște flori în ziua Luminatiei”, a declarat o localnică, citată de Apahida.ro.
Preotul cere ajutorul Poliției Cluj
Contactat de jurnaliști, parohul Ioan Iacovb Diț, de la Apahida, cel care administrează, prin Parohia Ortodoxă 1 Apahida, acest cimitir, a declarat că a cerut sprijinul Poliției Cluj.
Diț a mai spus că intenționează să monteze un sistem public de camere de luat vederi. În plus, în planurile parohiei mai intră și construirea unui gard împrejmuitori.
Acest lucru nu este posibil pentru moment, deoarece viitoarea centură metropolitană ar urma să treacă prin zonă.
Lasă un răspuns