Forul Consiliului Județean Cluj a votat în ședința de miercuri, 27 aprilie, toate proiectele depuse de către organizațiile non-profit și de entitățile publice din sfera tineretului și activităților socio-educaționale, a sportului, culturii, dar și cultele religioase, care vor primi finanțare nerambursabilă în 2022.
Proiectele de hotărâri au fost supuse dezbaterii și votului consilierilor județeni în ședința ordinară a CJ Cluj de miercuri, 27 aprilie 2022.
Astfel, cea mai mare sumă, în cuantum de 3.000.000 de lei, a fost propusă pentru proiectele care au îndeplinit criteriile de eligibilitate prevăzute în regulament, din zona Cultelor. Ce proiecte au fost finanțate se poate vedea AICI.
La capitolul sport, CJ Cluj a pregătit suma de 2.000.000 de lei. Dintre proiectele alese nu lipsește clubul de fotbal Universitatea Cluj, care va primi nu mai puțin de 200.000 de lei. Lista tuturor proiectelor sportive poate fi consultată AICI.
Pentru sectorul cultural s-au alocat 900.000 de lei iar cea mai mare sumă individuală este în valoare de 45.000 de lei și este acordată Asociației de Film și Cultură Urbană Cluj pentru proiectul Cinemateca TIFF – ediția a VI-a. AICI lista completă.
De asemenea, pentru activitățile de tineret și socio-educaționale este prevăzută tot suma de 900.000 de lei. Lista tuturor proiectelor selectate din această sferă poate fi consultată AICI.
Lista proiectelor câștigătoare poate fi consultată și pe site-ul oficial al instituției (www.cjcluj.ro) la secțiunea Informații Publice – Cereri de finanțare nerambursabilă.
Lasă un răspuns