EVENIMENTE, NATIONAL

Au fost depistate încă 112 persoane confirmate cu OMICRON

Încă 112 cazuri noi de infectare cu noua tulpină Omicron a COVID-19 au fost confirmate în România, iar patru sunt copii sub 9 ani.

Patru dintre cazurile noi înregistrate sunt la copii din grupa de vârstă 0 – 9 ani, a anunţat Ministerul Sănătăţii, citând date furnizate de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Dintre cele 112 cazuri înregistrate, 37 sunt la persoane nevaccinate anti-COVID.

„Este vorba despre 48 de bărbaţi şi 64 de femei cu vârste cuprinse între 0 şi peste 80 de ani din municipiul Bucureşti şi 19 judeţe”, arată sursa citată.

Numărul total al cazurilor confirmate la nivel naţional cu varianta Omicron se ridică la 295.

Potrivit INSP, 11 dintre aceste cazuri sunt la persoane cu istoric de călătorie în Marea Britanie, Italia, Franţa, Tanzania, Bulgaria, SUA şi Austria.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*