,

Au fost efectuate percheziții pentru trafic de droguri la Penitenciarul Gherla. Substanțele interzise au fost introduse în scrisori

Posted by

Au fost efectuate percheziții la Penitenciarul Gherla într-un dosar de trafic de droguri. Opt persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT din Bacău şi Giurgiu în urma a 27 percheziţii domiciliare şi 10 percheziţii în penitenciare, printre care și cel din Gherla, într-un dosar de trafic de droguri.

Percheziţiile domiciliare au avut loc în judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Brăila şi în municipiile Bacău, Piatra Neamţ şi Roman, iar percheziţiile în penitenciare s-au desfăşurat la Bacău, Miercurea Ciuc, Giurgiu, Galaţi, Gherla, Oradea, Brăila, Craiova, Drobeta Turnu Severin şi Poarta Albă, precizează un comunicat de presă al DIICOT Bacău remis, vineri, AGERPRES.

În cauzele aflate pe rolul celor două structuri, se efectuează cercetări cu privire la introducerea în penitenciare a substanţelor susceptibile de a avea efecte psihoactive şi drogurilor de mare risc. Acestea erau impregnate în scrisori şi expediate pe numele unor persoane aflate în sistemul penitenciar. Odată introduse în spaţiile de detenţie, scrisorile erau porţionate şi apoi vândute deţinuţilor”, au declarat anchetatorii.

Pe parcursul percheziţiilor s-au găsit 20.000 lei şi 7.350 euro, telefoane mobile, coli A4 impregnate cu substanţe cu efect psihoactiv, precum şi formulare tipizate pentru transfer sume de bani.

La sediul DIICOT Bacău au fost conduse în vederea audierii 7 persoane, iar la sediul DIICOT Giurgiu alte 3 persoane.

În cele două cauze, s-a dispus reţinerea a 6 inculpaţi, în cursul zilei de vineri urmând a fi sesizate instanţele de judecată cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv faţă de 8 inculpaţi (doi dintre aceştia, arestaţi preventiv în alte cauze).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *