Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a retras de la comercializare peste 31 de milioane de măşti de protecţie, în urma controalelor realizate la nivel naţional.
Potrivit ANPC, aproape 60% din măștile de protecție verificate aveau abateri de la standardele de calitate. Comisarii au dat 382 de sancţiuni – 114 avertismente şi 268 de amenzi, în valoare de 1,75 milioane de lei.
Şeful ANPC, Eduardt Cozminschi, a precizat, într-o conferinţă de presă, că cele peste 31 de milioane de măşti au fost retrase de la comercializare până la remedierea deficienţelor, iar alte 90.000 de măşti au fost retrase definitiv în urma deficienţelor constatate. Acesta a explicat că una dintre abaterile constatate în ceea ce priveşte comercializarea măştilor a fost lipsa marcajului „CE” – certificat de conformitate agreat de Uniunea Europeană.
„Printre abaterile pe care le-am găsit, acestea sunt privitoare la informare parţială sau totală, am descoperit că nu a fost aplicat marcajul CE, deci produsul nu corespunde normelor europene, nu a fost certificat de o autoritate recunoscută pe plan european, nu au fost însoţite de certificate de conformitate, nu au indicaţii de utilizare, nu au indicaţii de manipulare sau de înmagazinare.
De asemenea am găsit şi multe abateri de practici comerciale incorecte, astfel încât prin anumite denumiri consumatorul era indus în eroare să cumpere acel produs în ideea că îi asigură o protecţie a sănătăţii.
Aceste măşti (a arătat către un pachet de măşti retrase de la comercializare – n.red.) nu au un certificat de conformitate care a fost agreat de către Uniunea Europeană. Ele poate sunt bune, nimic de spus, dar în momentul în care nu au un astfel de certificat, deci nu se poate aplica CE-ul pe ele, nu pot fi vândute în România„, a menţionat preşedintele ANPC, potrivit Agerpres.
Lasă un răspuns