,

„Băieții deștepți” ai Clujului din HORECA care și-au instalat igluri pe terase vor fi obligați să renunțe la ele pentru că sunt ILEGALE!

Posted by

Restaurantele clujene care au încercat o „românească” prin instalarea unor igluri pentru servirea clienților au fost amendate de polițiștii clujeni.

Mai multe unități de alimentație publică din Piața Muzeului Cluj-Napoca care aveau construcții de tip igluu sunt obligate să le închidă până în momentul în care rata de infectare scade sub 3 la 1000 de locuitori. Polițiștii consideră aceste spații ca fiind închise, iar ele sunt ilegale.

Restaurentele din Cluj-Napoca care au instalat astfel de igluri sunt FORM, Caro și Colin’s din Parcul Central. 

Iglurile – ilegale

„Cu ocazia verificărilor efectuate în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, s-a constatat faptul că un operator economic își desfășoară activitatea în 4 spații închise, respectiv construcții de tip iglu, în fiecare dintre acestea aflându-se între 4 și 6 persoane.

Operatorul economic a fost sancționat în conformitate cu Legea 55/2020, totodată, fiind dispusă oprirea servirii clienților și înlăturarea materialului de pe structura de construcție„, au precizat autoritățile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *