Bătrân din Cluj bătut în propria casă de doi tineri care i-au furat pensia. Incidentul a avut loc în comuna Borșa, județul Cluj. Cei doi bărbați au identificați și reținuți pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Suspecții, în vârstă de 28 și 35 de ani, sunt acuzați că, în seara zilei de 15 iulie, în jurul orei 23:00, au agresat fizic și imobilizat un bărbat de 76 de ani din aceeași comună și i-au furat suma de 1.300 de lei.
Prejudiciul recuperat în totalitate
Investigațiile desfășurate de polițiști au condus la identificarea rapidă a celor doi bărbați. Pe numele acestora au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore.
În urma acestor acțiuni, prejudiciul a fost recuperat integral și restituit persoanei vătămate.
Cei doi suspecți au fost prezentați instanței, care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit IPJ Cluj.
Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, pentru a se stabili toate detaliile acestui caz.
Lasă un răspuns