,

Boc a depus jurământul fără eșarfa tricoloră! Ce mesaj a avut pentru clujeni

Posted by

Ales pentru al cincilea mandat de primar al Clujului, primarul Emil Boc a depus jurământul de credință.

Ceremonia s-a desfășurat în Sala de Sticlă a Primăriei Cluj Napoca, în cursul dimineții, când a avut loc ședința oficială prin care primarul ales și consilierii locali au depus jurământul.

La ceremonie a fost prezent și prefectul de Cluj, Mircea Abrudean. ”Instanța constată că potrivit procesului verbal privind centralizarea voturilor, atribuirea mandatului de primar, candidatul care a obținut cele mai multe voturi este Emil Boc. Validează alegerea domnului Emil Boc în funcția de primar al municipiului Cluj Napoca”, a spus prefectul.

Reprezentantul Guvernului României în județul Cluj a ținut să mulțumească medicilor, care în aceste zile sunt pe baricadele luptei împotriva pandemiei provocată de noul coronavirus.

„Fără colaborare nu am fi reușit să ținem pandemia sub control, prin aportul adus pe linie medicală, mă refer aici la cele patru spitale suport Covid din Cluj Napoca, și prin ceea ce am putut face împreună aici pentru a asigura sănătatea locuitorilor județului Cluj. Nu este ușor. Cifrele evoluează alarmant. Avem norocul să avem la Cluj o infrastructură medicală foarte bine pusă la punct. Le mulțumesc în mod special medicilor care nu au dezertat nicio clipă de la activitate pe care o fac. Le mulțumesc tuturor pentru asta”, a spus prefectul.

Boc a jurat fără tricolor!

După ce a depus jurământul, Emil Boc a ținut un scurt discurs. „În primul rând vreau să vă mulțumesc dvs pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o pentru a coordona destinele Clujului pentru următorii patru ani. Obiectivul nostru este foarte clar de a menține orașul pe primul loc, de a avea un oraș cu cea mai bună calitate a vieții, de un oraș smart, de un oraș unde să îți facă plăcere să trăiești și să muncești. Voi fi deschis la toate ideile eco și nu ego. Este adevărat că trăim vremuri dificile, excepționale, o dată la o sută de ani se pare că avem parte de o asemenea molimă și pandemie. Sunt convins că spiritul civic ne va ajuta să trecem cu bine. Le mulțumim tuturor medicilor și întregului corp medical pentru efortul pe care îl fac. Noi avem datoria din spatele frontului să purtăm mpști, și să ajutăm la salvarea locurilor de muncă. Poate că acum este momentul să ne întrebăm ce putem face noi pentru țară, nu țara pentru tine. Tot ce va ține de priceperea noastră vom face”, a spus Boc.

La finalul ceremoniei, Emil Boc a primit eșarfa tricoloră de la un consilier local PNL dar și legitimația de primar de la secretarul municipiului Cluj Napoca.

 

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *