După ce muncitorii unei firme din Cluj Napoca, care amenajează zona Bastionului Croitorilor, au demolat statuia lui Iuliu Maniu, primarul Clujului a ordonat ca aceasta să fie pusă la locul ei în cel mai scurt timp. Primarul Boc nu a stat pe gânduri și a făcut un live de la fața locului.
”În condițiile în care mutarea temporare a statuii, din cauza unor lucrări de amenajare, a provocat o internsă emoție, sunt nevoit să vin cu câteva precizări. Aș vrea să încep cu scuzele de rigoare pe care Primăria și eu, personal, au fost extrem de sensibili la ceea ce se întâmplă în Cluj Napoca, cu modernizarea acestei zone, și în special cu statuia liu Iuliu Maniu”, a spus Boc.
Primarul Clujului a mai spus că firma care execută lucrările este incapabilă să înțeleagă ce demolarea unei statui nu este același lucru, ca și mutarea unei țevi de apă.
”În această zonă se fac lucrări de modernizare, țși în cadrul acestui proiect a fost greșeală a firmei care lucrează pe acest șantier, să mute statuia lui Maniu, fără o informare și fărp o protecție. Ceea ce m-a iritat și pe mine. M-am decis să mă implic și de aceea tot ce se va face în această zonă se va face în jurul statuii lui Iuliu Maniu”, a spus Boc.