Lucrările la cel mai scump proiect din istoria Clujului avansează cu o viteză care ridică tot mai multe semne de întrebare. În timp ce traficul rămâne sufocat, iar promisiunile se tot rostogolesc de la un an la altul, abia acum apare cifra care arată, fără echivoc, cât de încet se mișcă metroul clujean. Boc trebuie să se ascundă de rușine.

Consilierii locali au cerut luni la rând un răspuns clar despre stadiul lucrărilor, iar Primăria a evitat să îl pună pe masă. Acum, la insistențele opoziției, apare realitatea crudă: după mai bine de doi ani și peste 313 milioane de lei deja plătiți constructorului, proiectul de aproape 2 miliarde de lei abia se mișcă din loc.
Doar 2,3 la sută. Atât s-a lucrat până acum
Paul Helmer, consilier local USR, a obținut oficial datele de progres după solicitări repetate.

Cifra este, de fapt, un verdict politic și administrativ: „progres fizic – 2,3 la sută”. În cuvintele sale, aceasta este informația simplă și esențială pe care clujenii o așteptau de luni întregi.
„După doi ani de șantier și sute de milioane deja plătite, progresul de doar 2,3 la sută este pur și simplu inacceptabil. Clujenii merită transparență reală, nu rapoarte cosmetizate. Voi continua să cer date clare la fiecare etapă, pentru că acest proiect nu este despre primar, ci despre oamenii care pierd zilnic ore în trafic”, a spus consilierul.
În cartiere, nerăbdarea oamenilor este tot mai evidentă. Locuitorii întreabă când vor scăpa de orele pierdute pe drumurile deja foarte aglomerate din Cluj Napoca. Iar cifra oficială confirmă temerile: în doi ani, lucrările au avansat doar cât o margine de șantier.
Helmer subliniază că transparența nu poate funcționa doar la presiune publică.
„Acest proiect este despre oamenii care petrec ore în trafic, despre familiile care așteaptă soluții moderne de mobilitate, despre un oraș care are nevoie de investiții asumate și transparente”, spune consilierul.
Presiune tot mai mare pe Primărie
În Consiliul Local, nemulțumirea crește. Mai mulți consilieri i-au cerut primarului Emil Boc să prezinte regulat stadiul real al lucrărilor, fără întârzieri și fără explicații generale. Cererea vine pe fondul unor sume uriașe deja plătite către Gulermak, în timp ce șantierul pare blocat într-un ritm care nu justifică investiția.
Helmer spune că va continua să solicite public date actualizate, tocmai pentru ca evoluția sau stagnarea proiectului să poată fi urmărită pas cu pas.
Clujenii rămân însă cu o întrebare apăsătoare: cum este posibil ca cel mai așteptat proiect de mobilitate al orașului să avanseze cu doar 2,3 la sută după doi ani?







Lasă un răspuns