”Cine își uită trecutul este condamnat să îl repete”, este expresia unui celebru filososf, George Santayana.
Pornind de la această expresie, și ajungând în centrul Clujului, pe strada Universității și pe strada Mihail Kogălniceanu, recent modernizate de administrația Clujului, condusă de Emil Boc, putem spune că tot ce este românesc pe această stradă a dispărut.
Dincolo de modernizarea discutabilă, care constă într-o pavare brutală cu dale din compozit de granit, grupul statuar al corifeilor Școli Ardelene a fost mutilat, și statuia marelui om de știință român, Emil Racoviță a dispărut.
Statuia lui Emil Racoviță se afla în fața celui liceu de elită, din Cluj Napoca, care poartă numele marelui Savant.
Marii corifei ai Școlii Ardelene au fost reduși la statutul de cerșetori
Grupul statuar al corifeilor Școlii Ardelene, primii care au pus bazele învățământului în limba română, într-o zonă controlată de Regatul Ungariei, parte a Imperiului Austro Ungar, se încadra perfect cu arhitectura zonei.
Întreg ansamblul era ridicat de la trotuar și amplasat pe un soclu îmbrăcat într-o piatră de calitate, și înconjurat de brazi.
Acum, după așa zisa modernizare, aprobată și lăudată de Emil Boc, care se mai și dă mare moț, grupul statuar pare mai degrabă, unul aruncat în derizoriu.


Dincolo de orice discuție, Samuil Micu, Gheorghe Șincai și Petru Maior, ilustrii înaintași ai românilor transilvăneni par acum niște amărâți de cerșetori. Unul stă cu mâna întinsă pe lângă corp, în timp ce un altul ține o care în mână, ca și cum ar implora mila trecătorilor.
Grupul statuar Școala Ardeleană, operă a sculptorului Romulus Ladea, a fost dezvelit la Cluj în data de 30 iunie 1973.
Cine au fost cei trei corifei
Principala mișcare iluministă românească a fost promovată în Transilvania de Biserica Unită Română cu Roma și a purtat numele de Școala Ardeleană.
Această mișcare a susținut originea latină a poporului român și latinitatea limbii române. Cele mai importante personalități ale acestei mișcări au fost Samuil Micu, Gheorghe Şincai şi Petru Maior.

Petru Maior a fost un important militant pentru drepturile românilor din Transilvania, participând – alături de alți reprezentanți ai Școlii Ardelene – la redactarea celebrei declarații de emancipare a românilor transilvăneni, Supplex Libellus Valachorum. A înființat peste 300 de școli cu predare în limba română, și asta îmn tumultuoșii ani 1800.
Petru Maior a fost ajutat în demersurile sale de Gheorghe Șincai și Samuil Micu.
Statuia fostului președinte al Academiei Române nu a mai avut loc în centrul Clujului
Nici 100 de metri mai jos de ansamblul statuar mutilat al Școlii Ardelene, în fața Liceului de elită ”Emil Racoviță”, se afla statuia marelui savant Emil Racoviță.
Racoviță a murit la Cluj în 1947, fiind îngropat în Cimitirul Central. Cariera lui a fost una remarcabilă, demnă de un mare om de știință. El a fost explorator, speolog și biolog român, considerat fondatorul biospeologiei. A fost ales academician în 1920 și a fost președinte al Academiei Române în perioada 1926 – 1929.
nu cred că e intamplător că cel care a aprobat secțiunea asta e maghiar. i a dat jos de pe soclu pe istoricii care au demonstrat teza romanității și continuității românilor in Ardeal, deci trebuiau pedepsiți.
in plus e urât