,

Bomba sexy a politicii clujene angajată expert la Consiliul Județean Cluj. Șeful PSD Cluj își freacă mâinile de fericire

Posted by

Președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe a dispus angajarea în postul de consilier, a uneia dintre cele mai sexy femei din politica clujeană. Sursele noastre ne spun că de acest lucru s-a bucurat cel mai tare, președintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș, fost senator, și mentor politic al tinerei aspirante.

Este vorba despre Martina Luca, care a trecut până acum prin trei partide, pe la PSD, PRU și PNL. În primele două, a fost alături de Alexandru Cordoș, cunoscut între politicieni de stânga, de pe scena politică clujeană drept ”devoratorul”.

Angajată ca expert

Martina Luca a fost angajată, pe direct, de Alin Tișe, cu care are mai multe fotografii pe profilul de facebook. Angajarea s-a făcut la data de 13.11.2020, direct pe funcția de expert. Fără nicio legătură aluzivă, am reușit să aflăm că Martina Luca este expertă în domeniul colectării gunoaielor, acest lucru fiind esențial pe relația cu primăriile.

”Decizie privind numirea doamnei LUCA MARTINA pe funcţia contractuală de execuţie de expert în cadrul Compartimentului Cabinet Vicepreşedinte”, a sunat ordinul președintelui CJ Cluj, Alin Tișe, semnat la ora 13.11.2020.

Câteva zile mai târziu, pe data de 17.12.2020, Martina Luca primește alte însărcinări. Prin dispoziția, semnată tot de Alin Tișe, ”pentru modificarea dispoziției Peședintelui Consiliului Județean Cluj nr. 860 din 13 noiembrie 2020 privind numirea doamnei LUCA MARTINA pe funcția contractuală de execuție de expert în cadrul Compartimentului Cabinet Vicepreședinte”.

Astfel, experta Martina Luca ajunge la cabinetului vicepreședintelui CJ Cluj, Marius Mânzat. Contactat, liberalul a precizat pentru Foaia Transilvană că Martina Luca ”lucrează ce primește de la mine”.

”Face diverse lucruri pe care i le dau eu să le facă. Este angajată pe perioada mandatului. Nu este angajată cu concurs”, ne-a spus Mânzat.

De partea cealaltă, președintele CJ Cluj, liberalul Alin Tișe, care se află în luptă deschisă cu președintele PNL, Ludovic Orban, a spus că sexy politiciana partidului liberal, se ocupă de relația cu primăriile.

”E angajata provizoriu la cabinetul demnitarului. Se ocupa de relația cu primăriile din județ – administrația publica. Nu exista procedura de concurs întrucât sunt funcții care peste tot in țara se ocupa prin contract direct. Ea a fost angajată la ADI, pe gunoaie, și avea o relație bună cu primăriile din județ. Din acest motiv am acceptat să o angajez”, a spus Tișe.

Martina Luca se întelege bine cu primarii, drept dovadă fiind și o fotografie cu o ”băiețească”, de pe la Moldovenești, din 2018l, unde apare alături de Alin Tișe, președintele CJ Cluj, Marius Mânzat și Vakar Istvan, vicepreședinții CJ Cluj, dar și primarul din Moldovenești. Spunem ”băiețească”, ca să nu se înțeleagă altceva, deoarece în fotografie apar doar bărbați și o singură femei, adica Martina Luca.

Cine este bomba sexy a politicii clujene

Cel mai fericit de succesul politic al Martinei Luca, pare a fi Alexandru Cordoș. De altfel, Luca a fost angajată la cabinetul senatorial al lui ”Sandu” Cordoș, în perioada în care acesta era senator. Apoi, Sandu Cordoș a plecat de la PSD, cu tot cu Martina Luca, la Partidul România Unită (PRU), unde a fost numită președinte la tineret.

Legătura dintre Martina Luca și Sandu Cordoș a fost una extrem de solidă, din punct de vedere politic. Încrederea pe care Sandu Cordoș i-a acordat-o a fost totală. Drept dovadă a fost și candidatura lui Martina Luca, la o vârstă fragedă, 24 de ani, pentru Camera Deputaților, din partea PRU Cluj, la alagerile generale din 2016. Probabil Sandu Cordoș, un politician cu o experiență politică foarte mare și solidă, a văzut în Martina Luca, la 24 de ani, un om politic de succes. Și nu a greșit.

”Dragii mei prieteni. In data de 11 decembrie ma gasiti pe lista candidatilor Partidului Romania Unita pentru Camera Deputatilor. Sunt Presedintele organizatiei de tineret a Partidului Romania Unita Cluj , am 24 de ani, sunt din Turda si îmi desfășor activitatea în calitate de consilier parlamentar. Imi propun sa promovez in Parlamentul României proiecte destinate tinerilor. Unul dintre proiectele pe care le sustin este incurajarea tinerilor în alegerea unei scoli profesionale. Nu toti tinerii sunt facuti pentru a urma o facultate. Aceste meserii sunt insa prost platite, dar marind salarul minim la 2000 de lei o sa poata fiecare tanar sa aiba un trai decent pentru a-și întemeia o familie. Spun STOP vanzarii pamantului catre straini. Spun STOP defrisarii padurilor si a exportului de lemn”, spunea Martina Luca, în discursul electoral.

Absolventă de FSEGA cu master

La alegeri, sexy politiciana nu a avut succes și a prins un post de deputat. A făcut politică la nivel local, vreme de câțiva ani, iar din prin 2019, o găsim în siajul liderilor PNL Cluj. Poze cu Alin Tișe, pe facebook, fotografii de la petrecere câmpenești cu șefii liberalilor clujeni.

”Clujul a ajuns județul de pe buzele tuturor când vine vorba despre performanța și dezvoltare, iar acest lucru i se datorează echipei PNL și in special lui Alin Tise. Pentru a evolua constant, votați Alin Tise pentru Consiliul Județean”, a scris Martina Luca la o fotografie cu liderul județului, Alin Tișe.

După numirea în postul de expert la CJ Cluj, aflăm din Gazeta de Cluj, faptul că Martina Luca a fost numit membru supleant la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj, alături de Lehanci Andreea. Născută în Turda, maia aflăm că Luca Martina ar fi studiat la FSEGA.

[ngg src=”galleries” ids=”3″ display=”basic_imagebrowser”]

3 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *