,

Bombardierul ”Porumbel” a fost arestat! Este acuzat de ultraj contra unor jandarmi

Posted by

Celebrul interlop din Turda, Cristian Paul Mureșan a fost arestat pentru 29 de zile, el fiind acuzat de comiterea infracțiunii de ultraj.

”Porumbel” sau ”Aripel”, cele două porecle fiind cunoscute în dosarele Poliției Cluj, se afla în fața complexului Materna din Turda, unde nu purta mască de protecție.

Primul procuror Călin Vasile Cioban de la Parchetul Turda a precizat că Mureșan l-a amenințat cu moartea pe unul dintre jandarmii prezenți în patrulă.

”Inculpatul a adresat direct, nemijlocit, amenințări cu moartea și alte acte de violență, persoanei vătămate, jandarm din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj – Detașamentul 4 Turda, membru al unei patrule aflate în exercitarea atribuțiilor de menținere a ordinii și liniștii publice pe raza municipiului Turca. Inculpatul a amenințat persoana vătămată deoarece aceasta îl legitimase în vederea sancționării contravenționale, întrucât inculpatul nu purta mască de protecție în timp ce se afla în loc public, respectiv în fața Complexului Comercial Materna din Turda”, a precizat primul procuror Călin Cioban.

”Porumbel” om de bază în Brigada de la Turda

După ce a comis infracțiunea de ultraj, Mureșan a fost arestat de un judecător de la Judecătoria Turda.

Polițitștii clujeni susțin că ”Poroumbel” face parte din brigada de la Turda, fiind un om cu un cazier bogat în comiterea de acte cu violență sau furturi.

Polițiștii clujnei mai spun că ”Porumbel” este un apropiat al brigăzii de interlop din Turda. Ultima dată, interlopii din Turda au fost depistați pe Piatra Craiului, la un bar, pe DN1, unde trebuiau să organizeze o bătaie alături de Romi Neguș, de la Oradea, împotriva celor din Clanul Sportivilor din București.

La fața locului au intervenit mai mulți polițiști de la Serviciul de Acțiuni Speciale din Oradea și Cluj. O parte dintre persoanele aflate în barul respectiv au fost duse la audieri, în vederea stabiirii a unei stări de fapt.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *