În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Cluj de marți dimineața, 31 ianuarie, consilierii județeni au aprobat proiectul de buget al județului pentru anul 2023.
Astfel, pentru 2023 Bugetul general al județului se ridică la suma de 1.413.391.000 lei, iar bugetul local de 786.088.000 lei, din care secțiunea de funcționare ale alocată suma de 392.413.000 de lei, iar secțiunea de dezvoltare 393.675.000.
Buget mai mic față de anul trecut
Bugetul general pe anul 2023 suportă o scădere față de cel din 2022 cu aprox. 17%, datorată în principal diminuării bugetului local cu aprox. 26%, respectiv a secțiunii de dezvoltare cu 40%, urmare a diminuării sumelor alocate pentru obiectivele de investiții și pentru proiectele din FEN.
„Să nu uităm că noi, la nivelul Consiililor Județene, avem obligația să facem cheltuieli la tot ce înseamnă școlile speciale sau căminele pentru persoane vârstnice. Proiecția bugetară pe anul acesta ne-o dorim să fie cam tot cum a fost anul trecut, adică 55-45% investiții-cheltuieli.
Îmi doresc ca anul acesta să implementăm mai mult decât în 2022. Vreau să reușim să cheltuim mai mulți bani din fonduri europene decât anul trecut. Fără fonduri europene nu poți dezvolta județul așa cum ți-ai dori, adică doar din bugetul tău. Este aproape imposibil. Îmi doresc să atragem cât mai mulți bani, iar aceștia să se vadă în proiecte”, spunea Alin Tișe, în urmă cu două săptămâni.
Potrivit liderului forului administrativ județean clujean, ordinea priorităților pe anul 2023 este următoarea: sănătate, învățământ, drumuri, apă-canalizare, ș.a.m.d.
Au fost și câteva amendamente aprobate, printre care o suplimentare de fonduri de 50.000 de lei pentru culte și sport.
Proiectul de buget al județului a fost aprobat cu 32 de voturi „pentru”.