În ultimele zile, în spațiul public a reapărut o listă. Una dintre acele liste care circulă rapid, se distribuie ușor și fixează percepții înainte ca faptele să fie verificate. Când eticheta nu ține loc de adevăr.

O listă întocmită de un activist clujean, în contextul discursului despre așa-zisa „justiție capturată”, unde sunt menționate persoane ale căror dosare ar fi fost închise prin prescripție. Multe cazuri menționate sunt reale, dar sunt și neadevăruri.
Pe această listă apare și numele lui Călin Mitică, patronul Uzinei 16 Februarie din Cluj-Napoca. Doar că, în cazul lui, afirmația este pur și simplu falsă.
Un dosar activ, nu prescris
Contrar celor vehiculate, dosarul penal care îl privește pe Călin Mitică nu este prescris. Mai mult, el nu este închis, nu este clasat și nu a dispărut prin artificii procedurale.
Dosarul se află în prezent pe rolul Tribunalului Cluj, în rejudecare, în faza de cameră preliminară, exact acolo unde a stabilit Curtea de Apel Cluj că trebuie să fie.
Această situație nu este rezultatul unei prescripții, ci al unei decizii ferme a instanței de control judiciar.
Ce a decis Tribunalul Cluj în 2023
La Tribunalul Cluj, prin sentința din 19 iulie 2023, Călin Mitică a fost achitat pentru două dintre acuzațiile reținute de procurori.
Instanța a dispus achitarea pentru instigare la abuz în serviciu în formă continuată, reținând că fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.
De asemenea, Tribunalul Cluj a pronunțat achitarea pentru complicitate la cumpărare de influență, motivând că nu există probe că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea.
Pentru celelalte capete de acuzare, instanța de fond a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Apelul care a schimbat cursul dosarului
Ulterior pronunțării acestei sentințe, Călin Mitică a formulat apel la Curtea de Apel Cluj, arătându-se nemulțumit de soluția prin care, pentru două capete de acuzare, instanța de fond a dispus încetarea procesului penal ca urmare a prescripției faptelor.
În apel, omul de afaceri a invocat argumente de fond și de procedură, precum și probe pe care le-a considerat esențiale pentru clarificarea completă a situației sale juridice.
Aceste argumente au fost analizate de instanța de control judiciar, care a constatat existența unor vicii grave în desfășurarea procedurii în primă instanță.
Curtea de Apel Cluj a anulat tot
În final, Curtea de Apel Cluj a decis anularea integrală a judecății de la Tribunalul Cluj. Instanța a constatat nulitatea absolută a întregii proceduri desfășurate în primă instanță, inclusiv a procedurii de cameră preliminară, cu excepția măsurilor asigurătorii.
Ca urmare, toate actele îndeplinite la Tribunalul Cluj, inclusiv sentința din 19 iulie 2023, au fost desființate, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare. Curtea de Apel a stabilit explicit că reluarea procesului trebuie să aibă loc din procedura de cameră preliminară.
Asta înseamnă, juridic, că dosarul nu este închis și nu este prescris, ci se judecă din nou, de la început.
Justiția nu se face pe liste
Cazul Călin Mitică arată cât de ușor pot fi create percepții false atunci când etichetele iau locul documentelor oficiale. Într-un stat de drept, adevărul nu se stabilește pe rețele sociale și nici prin liste militante, ci prin hotărâri judecătorești.
Iar hotărârea Curții de Apel Cluj este clară: dosarul nu s-a prescris și se află din nou pe rolul Tribunalului Cluj.
Restul sunt doar interpretări.








Lasă un răspuns