Când vor fi inaugurați primii kilometri de autostradă din România în 2025? Prima inaugurare de autostradă în 2025 ar putea fi o secțiune din A1 Sibiu – Pitești și ar avea alea loc în luna aprilie sau mai.

„Prima inaugurare ar fi restul din secțiunea 5 a A1 Sibiu – Pitești. Dar prin aprilie sau mai”, a declarat pentru Economica.net, reprezentanții CNAIR. Aceștia au precizat că în martie nu este programată nicio deschidere.
Tronsonul construit de italienii de la WeBuild va reprezenta, astfel, prima inaugurare de autostradă din 2025.
La jumătatea lunii februarie, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, anunța că secţiunea Piteşti – Curtea de Argeş a Autostrăzii Sibiu – Piteşti (A1) se apropie de finalizare.
„Pe ultimii 15 km ai acestei secţiuni (Nod Băiculeşti – Curtea de Argeş) stadiul lucrărilor la partea de drum a ajuns la 95%. Aceştia se vor adăuga celor 15,77 km pe care s-a deschis circulaţia anul trecut, cu aproape 8 luni mai devreme faţă de termenul contractual”, a precizat Pistol pe pagina de Facebook.
În decembrie 2024, constructorul italian WeBuild a deschis traficului prima secțiune de aproape 16 kilometri din lotul Curtea de Argeș – Pitești (între Pitești și Băiculești) de pe Autostrada A1 Sibiu – Pitești.
Lasă un răspuns