În România a început vaccinarea antigripală în farmacii autorizate, a anunșat Ministerul Sănătății.
La nivelul județului Cluj, vaccinul antigripal va fi administrat, deocamdată, în 6 farmacii, urmând ca lista acestora să fie actualizată.
„Vaccinarea antigripală în farmacii se realizează de către farmaciștii care au absolvit cursuri de pregătire postuniversitară, organizate de universitățile de medicină și farmacie din România în perioada noiembrie – decembrie 2022.
De asemenea, farmaciile care au dorit să se implice în program au fost autorizate special pentru a desfășura activitatea de vaccinare împotriva gripei sezoniere”, se precizează într-un comunicat al Colegiului Farmaciștilor din România.
Unde sunt farmaciile din Cluj unde se efectuează vaccinul antigripal
- DR.MAX – Cluj-Napoca – Calea Floresti, nr. 77
- DR.MAX – Cluj-Napoca – B-dul Muncii, nr. 1-15, CC AUCHAN IRIS
- DR.MAX – Cluj-Napoca – Str. Dunarii, nr. 22, Ap. 50
- DR.MAX – Cluj-Napoca – Str. Louis Pasteur, Nr. 60, Ap. 5,6
- DR.MAX – Turda – Calea Victoriei, nr. 100, parter, bl. 120
- DR.MAX – Câmpia Turzii – Piata Mihai Viteazu, nr. 2
Persoanele care vor să se vaccineze împotriva gripei sezoniere în farmaciile comunitare trebuie să parcurgă următorii pași:
– să consulte lista farmaciilor autorizate pentru vaccinarea antigripală pe site-urile indicate, la rubrica dedicată și să se programeze telefonic în prealabil;
– să solicite recomandarea medicală de vaccinare antigripală fie medicului de familie, fie unui alt medic specialist, dacă în anii anteriori au fost cel puțin o dată vaccinați împotriva gripei sezoniere;
– să se prezinte la data programării, cu recomandarea medicală în farmacia autorizată și să achiziționeze vaccinul antigripal în vederea administrării acestuia.
Recomandările specialiștilor
– vaccinul antigripal se va administra numai după efectuarea unei anamneze minimale de către farmacist, pentru identificarea unor eventuale contraindicații sau precauții la vaccinare.
– vaccinarea în farmacii nu se efectuează dacă persoana respectivă nu a mai fost vaccinată anterior antigripal și nu prezintă o recomandare medicală în acest sens, spune Colegiul Farmaciştilor din România, în acord cu dispoziţiile Ordinului MS nr. 3.262 din 19 octombrie 2022.
Lasă un răspuns