În ultima vreme, foarte mulți români și-au pus la vânzare carpetele de perete ”Răpirea din Serai”, moștenite de pe vremea lui Ceaușescu. Carpetele cu ”Răpirea din Serai” se vând cu zeci de mii de euro.
De exemplu pe un site foarte cunosut de vânzări, aceste carpete se vându cu prețuri cuprinse între 5.000 și chiar peste 22.000 de euro.
Cele ”fake”, au prețuri mai modeste de 500 de lei.
”Am acest carpet de la bunica mea. L-am găsit în dulap și l-a m pus la bunica mea pe perete dar e în stare buna și este foarte vechi are în jur de 37 de ani”, a scris un bărbat care cere pe carpetă, 5.000 de lei.
Un alt român, care cere pe carpetă peste 22.000 de euro, scrie vinde carpeta originală.
”Ceea originală, am cumpărat-o în 1990. Este foarte veche. Franjurile sunt câteva căzute din părți dar desenul este destul de clar și se vede foarte bine. Prețul este în Euro negociabil”, a scris vânzătorul.
Este un celebru desen vechi de sute de ani
”Răpirea din serai” este, înainte de a fi o carpetă intens folosită în unele case din România, înainte de 1989, o operă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret de Stephanie Gottlieb.
Povestea oficială sună cam așa:
”Constanţa era închisă în palatul lui Selim Paşa. Belmonte, un tânăr nobil spaniol dorea să o elibereze, dar nu avea acces în palat, aşa că s-a dat drept unul dintre cei mai cunoscuţi arhitecţi italieni ai timpului, profitând de faptul că Selim Paşa este mare amator de arhitectură. La miezul nopţii, Belmonte pătrunde în grădina palatului (serai) şi cu ajutorul unei scări coboară către o barcă acostată la ţărm. Sunt prinşi, Selim Paşa soseşte şi pe rând, Belmonte şi Constanţa iau vina asupra lor, fiecare dorind să-l salveze pe celălalt. Impresionat de puterea dragostei lor, Selim Paşa îi iartă şi le redă tuturor libertatea”, este explicația oficială oferită de cei care cunosc povestea.
Sociologii spun că ține nivelul de cultură al fiecărui român, dacă își pune în casă sau nu un astfel de carpet.
”Ţine de capitalul cultural al unui individ care îi permite într-un anumit fel să aprecieze anumite producţii culturale. Se râde pe chestia asta, dar nu este nici pe departe specific românesc. Şi în alte ţări anumite categorii sociale au anumite obiecte cu care îşi decorează casa. Sunt segmente sociale care consumă anumite bunuri şi servicii în conformitate cu capitalul cultural şi resursele financiare pe care le deţin, iar de aici avem astfel de discrepanţe. Capitalul acesta cultural presupune mai multe chestiuni. Pe lângă educaţie, presupune şi nişte elemente de gust şi preferinţe culturale. Cu alte cuvinte, ca să apreciezi muzica lui Wagner trebuie să ai un anumit capital cultural. Ca să apreciezi o lucrare a lui Picasso, îţi trebuie un anumit bagaj de cunoştinţe”, a declarat un sociolog.
Lasă un răspuns