Horațiu Boncea este patronul unei brutării din comuna Bonțida, județul Cluj. De curând, Boncea a atras atenția asupra unui fapt foarte grav, și anume că în cursul lunii decembrie 2021, o pâine de un kilogram va ajunge să coste și 10 lei.
Foaia Transilvană a stat de vorbă cu Boncea și a aflat că situația în industriția morăritului este critică.
„La începutul anului un kilogram de făină era cotat la 1.10 – 1.18 lei/kg. Acum prețul la făină a ajuns să coste 1.80 lei/kg, plus TV. Vorbim de o mărire cu 70 la sută. Combustibilii s-au majorat și ei cu 20 la sută. La o franzelă de un kilogram prețul de producție este 6.50 lei, ceea ce din punctul meu de vedere este un preț deosebit de mare. La acest preț de producție trebuie să adaug și un mic profit. Apoi, pâinea merge spre magazinele care o vând. Și acestea trebuie să adauge un profit”, spune patronul brutăriei din Bonțida, care produce o pâine foarte bună.
Pentru a exemplifica, la începutul anului, prețul de producție al unei franzele era de cinci lei, iar acum de 6.50 lei. Majorarea costului a survenit după ce prețurile făina, utilitățile și combustibil au explodat.
Prețul la energia electrică a crescut foarte mult
Patronul Boncea mai spune că pe lângă aceste majorări de prețuri, de curând a fost notificat că prețul la energie electrică va crește substanțial.
„Creșterea este foarte mare la utilități și pentru noi aceste prețuri sunt exagerat de mari. Prețul la energie a crescut cu 50 la sută iar la gazele naturale cu 30 la sută. Eu nu pot scumpi pâinea de la o zi la alta, cum scumpesc furnizorii de făină prețul. Având în vedere că este o competiție acerbă pe această piață, trebuie să păstrez un preț care să fie competitibil. Nu pot majora prețul pâinii de câte ori crește prețul la făină”, mai spune Boncea.
Patronul brutăriei de la Bonțida susține că o mare parte din vină o are și Statul Român. Rezerva de grâu, spune Boncea a fost vândută la un preț foarte mic către un producăîtor privat, care a cumpărat-o cu 0,80 de bani/kg de grâu.
„Acum aceste mori vând făina cu 1.10-1.20 lei/kg, după care pune și samsarul un adaos și vă dați seama la ce preț ajunge la mine. De curând tocmai am fost notificați că prețul la făină va fi din nou majorat. Statul trebuie să intervină să blocheze prețul grâului la un anumit nivel. Dacă nu intervine Statul vă spun sigur că un klilogram de făină ajunge la 1.90 lei, ori așa ceva nu a fost niciodată. Nici în 2008 nu a fost așa de greu ca acum. Preconizăm că pâinea va ajunge la un preț de 10 lei și va deveni un produs de lux”, a mai spus Boncea.
Lasă un răspuns