Trecătorii grăbiți nu mai văd azi decât piatra curată și piața deschisă. Dar în urmă cu două decenii, chiar în inima Clujului se căsca o rană urbană uriașă, un peisaj improvizat care a marcat un întreg oraș și a redefinit felul în care clujenii priveau centrul istoric. Cât de sinistru arăta Clujul în perioada lui Funar.
Când centrul Clujului era o groapă uriașă. Povestea uitată a Pieței Unirii
Pe vremea când lumea își făcea drum printre mașini parcate haotic și borduri vopsite în culori țipătoare, Piața Unirii nu era deloc centrul elegant de astăzi. În mijlocul orașului se întindea un șantier fără sfârșit, o excavare abandonată care arăta mai mult ca un sit părăsit decât ca zona zero a unui municipiu în plină transformare.
Clujenii treceau în fiecare zi pe lângă gropile adânci, obișnuiți parcă să ignore un peisaj care nu părea că va fi vreodată terminat.
Craterul care a schimbat rutina orașului
Mulți își amintesc încă zidurile vechi scoase la iveală, lăsate în bătaia soarelui până s-au acoperit de buruieni. Erau delimitate de un gard metalic subțire, ruginit, care ținea doar de formă.
În interior, o combinație de pământ surpat, rădăcini, iarbă crescută haotic și șanțuri care se umpleau de apă la fiecare ploaie. Vara se ridica praful gros, iarna zona devenea un lac noroios. Totul a fost făcut pentru a demonstra că românii au fost primii pe aceste meleaguri.
Pe fundalul acestei imagini, statuia emblematică domina un peisaj care nu avea nicio legătură cu ce ar fi trebuit să fie inima orașului. În jur, tarabe, mese improvizate, mici evenimente care coexistau bizar cu gropile adânci din fața catedralei. Totul părea desprins dintr-un decor neterminat.
Ba mai mult, vechea administrație a montat și un mic soclu, pe care a scris că acolo se va construi Columna lui Traian. Între timp. nu s-a mai construit nimic.
Ani pierduți și o amintire care încă doare
Pentru mulți clujeni, acea perioadă a însemnat ani în care centrul orașului era sinonim cu neputință administrativă. Excavarea arheologică promisă, odată începută, a rămas blocată.
Tururile pietonale ocoleau craterele. Puținii turiștii le priveau nedumeriți, iar localnicii ajunseseră să-l considere parte din peisaj, ca și cum orașul nu putea altfel.
Schimbarea a venit abia după mulți ani, când Piața Unirii a fost complet regândită, nivelată și deschisă publicului, transformând locul într-o zonă de promenadă aerisită. Însă memoria colectivă n-a uitat. Cei care au trăit acea perioadă încă povestesc cum centrul Clujului arăta, la propriu, ca o groapă uriașă în care rămăseseră blocate ambiții, idei și ani din viața orașului.
Lasă un răspuns